Cezar Maroti
Este un profesionist în domeniul Resurselor Umane. El este fondatorul şi manager-ul unei companii de recrutare internațională sub brandul "A- SAP Recruitment" din 2009. Lucrează în domeniul recrutării din 2006 când a început să activeze pentru Catalyst Solutions în Bucureşti.
Din 2007 până în 2009 a lucrat pentru compania internațională de recrutare Eclectic International activând în sediile din Olanda, Germania şi Belgia.
Este absolvent al Facultății de Economie şi Administrarea Afacerilor din cadrul Universității "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi.
Cezar Maroti este conştient de importanța networking-ului în societatea actuală, când lumea devine din ce în ce mai inter-conectată. Este unul dintre primii români care au apelat la rețelele sociale internaționale şi la acest moment este unul dintre membrii cu cele mai multe conexiuni din lume pe câteva dintre principalele rețele: Linkedin, Facebook, Twitter, Viadeo, Xing.
Este un prieten al naturii, fiind pe parcursul liceului un membru în asociația cercetaşilor orădeni Don-Orione (1999-2001) şi a explorat majoritatea munților din România.
A fost şi vice-presidinte al AIESEC Romania, una dintre cele mai mari asociații studențeşti din România (2005-2006), vice-preşedinte al Asociației Umaniste Română din 2010.
În urma evenimentelor din aprilie 2009 din Moldova, Cezar Maroti a înființat mişcarea "Support Moldova" pe Facebook, miscare care a adunat 20.000 de membri din toată lumea pe grupul "Support Moldova" şi 7000 de membri pe pagina cu acelaşi nume. De asemenea, el este şi administratorul altor grupuri pe Facebook şi Linkedin.
Cezar Maroti are convingerea că lumea nu este decât un sat global în care oamenii sunt azi mult mai aproape unii de alții decât oricând în trecut. El crede că sunt mult mai multe lucrurile care ne unesc decât cele care ne despart şi este foarte interesat sa descopere culturi noi.
A călătorit în peste 30 de țări până acum; a locuit 6 luni în Budapesta, Ungaria şi aproape 2 ani în Rotterdam, Olanda.
A fost implicat în numeroase proiecte de CSR alături de importante organizații din România şi din lume: RBS/ABN Amro, ING, Coca-Cola HBC, Sicomed/Zentiva, Kraft Foods, DHL, Electrolux, TATA, Junior Achievement International, etc.
Este inițiatorul şi administratorul paginilor de Facebook şi de Twitter ale lui Remus Cernea care au strâns deja împreună peste 23000 de simpatizanti. La sfârşitul lui 2009 este creată şi pagina de Facebook SOS Roşia Montana care de asemenea adună peste 7000 de simpatizanți într-un timp scurt.
Cezar Maroti se implică şi inițiază şi alte proiecte în domeniul dezvoltării sustenabile înaintea şi în timpul Summitului de la Copenhaga alături de organizații internaționale precum Avaaz, 350.org, TckTckTck.
În septembrie 2010, Cezar participă ca voluntar la Let's Do It Romania, cel mai mare proiect de implicare socială din România ultimilor ani care a adunat împreună în jur de 200.000 de voluntari.