Oana Tănase
Este critic de artă şi curator.
A absolvit Istoria şi Teoria Artei din cadrul Universității Naționale de Arte din Bucureşti în anul 1999, iar Studiile Aprofundate în 2000. În prezent este doctorand al UNA cu o temă de cercetare ce priveşte practicile documentare în arta contemporană.
După un stagiu de specializare în curatoriat, grație bursei oferite de Kulturstiftung des Freistaates Sachsen şi Muzeul de Artă Contemporană din Leipzig (GfZK, 2005/6), s-a alăturat echipei Muzeului Național de Artă Contemporană Bucureşti (MNAC). Printre expozitiile organizate la MNAC se numără: Gili Mocanu. Fiecare dintre cele doua momente (martie – iunie 2010); Aurelia Mihai. The Social Being of Truth (mai - septembrie 2009); Roman Tolici. Cel mai probabil maine (septembrie – noiembrie 2008); Braco Dimitrijevic. Retrospectiva (împreună cu Magda Carneci, Mihai Oroveanu, aprilie 2008); Stefan Constantinescu. Multumesc pentru ziua asta minunata (iunie – august 2007); Gili Mocanu. Fiecare dintre cele două momente (martie – iulie 2010).
Ca freelancer, se angajează în proiecte teoretice interdisciplinare; în 2009 – 2010, a derulat întâlnirile lunare dedicate producției video contemporane, găzduite de Institutul Francez din Bucureşti, iar din 2008 colaborează cu echipa festivalului Temps d'images pentru secțiunea expozițională Temps d'ecoles d'images.
Contribuie (mai cu seamă în presa locală) cu recenzii, studii şi interviuri ce investighează imperiul reprezentării vizuale, relația dintre arhitectură, spațiu public şi locuire, precum şi funcția socială a artei.
Crede într-o mai bună conviețuire cu sine şi în faptul că orişice mică inițiativă implică o uriaşă responsabilitate.